Pedagogiile alternative

(Articol realizat de Carmen Cojan – fondator Ghidusel)

Pentru că foarte mulți părinți care vin la altelierele de la Ghidușel sau cu care am sedințele de consiliere pentru creșă/grădiniță mă întreabă despre educațiile alternative, ce presupun si care sunt acestea, am să descriu în următoarele rânduri cateva dintre acestea existente in tara noastra în acest moment.

Ce sunt și cum sunt definite acestea?

Daca sistemul educational public este construit pentru a oferi experienta de invatare comuna, uniformizata pentru toti cei implicati in proces, educatia alternativa pune accentul pe dezvoltarea innascuta a naturii umane aplecandu-se asupra intereselor, talentelor, stilului de invatare al fiecarui copil in parte.

Alternativele pedagogice reprezintă acele variante de organizare şcolară care conferă diferite soluţii de schimbare a perceptelor oficiale, aplicate intr-o anumită epocă sau intr-un anumit context” Dicţionar de termeni pedagogici- Sorin Cristea

Învățământul alternativ este „activitatea care se desfăşoară in instituţii şcolare, după obiective, organizare, conţinut, forme de predare şi invăţare, mijloace, viaţa şcolii şi activitatea părinţilor, cu abatere totală sau parţială de la caracteristicile unitare ale şcolii de stat şi care oferă o variantă de instruire şi educare” Dicţionarul de pedagogie -Horst Schaub şi Karl Zenke.

Cu alte cuvinte alternativele educationale vin să ofere variante de funcționare și organizare care să înlocuiască sistemul scolii tradiționale. Să vedem asadar ce presupune fiecare dintre acestea.

1.Pedagogia Waldorf

„Pedagogia Şcolii Waldorf nu este un sistem pedagogic, ci o artă, cu scopul de a trezi ceea ce există in om” (Rudolf Steiner, 1998, p. 24)

In şcolile Waldorf se urmăreşte educarea copilului in ansamblul său, atat cognitiv, afectiv, atitudinal, motivaţional, cat şi artistic sau in domeniul manualităţii, armonizandu-se, astfel, procesul educaţional. Activitățile şcolare nu sunt privite ca scop in sine, ci ca mijloace educaţionale. Responsabilitatea pedagogiei este să răspundă nevoilor fizice, sociale, emoţionale, intelectuale şi spirituale specifice fiecărei faze de dezvoltare.

Intr-o şcoală Waldorf, copilul poate să descopere lumea din mai multe perspective: ştiinţifice,artistice şi tehnic-meşteşugăreşti. Această şcoală işi propune dezvoltarea copiilor şi tinerilor din toate punctele de vedere, ştiinţa fiind insufleţită prin artă şi legată de viaţa zilnică prin practică, in toţi anii de studiu.

Pedagogia Waldorf preferă clasele numeroase, alternativ cu impărţirea pe grupe la disciplinele de specialitate (de exemplu, limbile străine, informatică etc.). Aceasta se sprijină pe ideea că orice copil invaţă din propriul imbold, prin urmare, nu este necesară nici permanenta grijă acordată individual copilului, nici ruperea unităţii clasei, şi nici selecţia conformă cu nivelul performanţelor.

Educaţia intelectului prin ştiinţe poate cultiva antipatia, distanţa, individualismul, concurenţa, pe cand educarea sufletescului prin arte şi meşteşuguri cultivă simpatia, apropierea, colaborarea. Ambele laturi ale educaţiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic să-şi controleze singur viaţa.

Disciplinele şcolare nu sunt privite ca scop in sine, ci ca mijloace educaţionale, drept pentru care nu se dau note sau calificative, elevii primind la sfarşitul clasei o caracterizare scrisă de invăţător sau de profesori. Şcoala Waldorf este o şcoală fără note. La sfarşitul fiecărui an şcolar, elevul primeşte un certificat in care fiecare profesor descrie activitatea sa din toate punctele de vedere, pentru ca in registrul matricol acesta să fie transformat intr-o notă sau intr-un calificativ.

Din aceste certificate, părinţii află mult mai multe despre copilul lor decat dintr-o medie. In registrul matricol este cuantificată activitatea elevului la fiecare materie cu un calificativ sau notă, echivalente cu evaluarea făcută in timpul anului.

2. Pedagogia Montessori

In fiecare copil se află un impuls natural către creştere, către propria formare. El posedă sensibilităţi speciale, care il determină să dobandească anumite calităţi (Maria Montessori, 1938, p. 38).

Maria Montessori consideră că dezvoltarea copilului este susţinută de instincte, care se manifestă in anumite perioade, sarcina educatorului fiind aceea de a crea condiţiile optime pentru satisfacerea lor. Deasemenea a accentuat ideea conform căreia fiecare copil trebuie văzut ca un individ cu personalitate unică, un potenţial intelectual unic şi un stil personal de a invăţa. Educatorii trebuie să respecte valoarea intrinsecă a fiecărui copil, insuflandu-i dragostea de a invăţa, care să dureze intreaga viaţă. Este foarte important ca părinţii şi educatorii să cunoască şi să respecte nivelul de dezvoltare şi rata progresului pentru fiecare copil, in mod individual, aşa cum este el.

Materialul senzorial pus la dispoziţia copiilor va fi alcătuit dintr-un sistem de obiecte grupate după o anumită calitate a corpurilor, cum ar fi culoarea, forma, dimensiunea, sunetul, asperitatea, greutatea etc. Materialele didactice nu sunt utilizate insă de educator, ci de copii, după inclinaţiile şi interesele lor. Numai in acest fel, ei işi dezvoltă potenţialul fizic şi psihic. De aceea, prima formă a intervenţiei educatoarei ar trebui să aibă ca scop indrumarea copilului pe calea independenţei.

Seturile de materiale sunt aşezate pe rafturile deschise, vizibile şi la o inălţime potrivită cu cea a copiilor, in cele patru arii de dezvoltare: viaţa practică, dezvoltarea senzorială, dezvoltarea limbajului, matematică. Fiecare obiect are locul lui, mereu acelaşi. Materialele sunt aşezate după grad de dificultate şi fiecare zonă conţine materiale specifice tematicilor respective. Ele reprezintă curriculum-ul materializat, oferindu-le copiilor posibilitatea să lucreze independent, cu plăcere şi interes, stimulandu-le atenţia şi autocontrolul.

Copilul este liber să aleagă dintre materialele care i s-au prezentat şi după ce termină de lucrat cu ele ştie că trebuie să le aşeze pe raft in acelaşi loc şi in aceleaşi condiţii, gata pentru următorul copil interesat de aceeaşi activitate.

Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată, dar nici nu le oferă recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din mulţumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun şi corect, bazandu-se pe propriile lui puteri.

3. Pedagogia Reggio Emilia

Loris Malaguzzi, profesor de scoala primară, este cel care pune bazele acestei pedagogi.

La baza acestei educații stă copilul vazut ca fiind “puternic, competent, cu potentialuri deosebite, fiind conectat cu ceilalti copii si cu adultii”. Malaguzzi spunea despre copil ca “este facut din o suta de parti. Are o suta de limbaje, o suta de maini, o suta de ganduri, o suta de moduri de a gandi, de a se juca, de a vorbi…”motiv pentru care, in institutiile de invatamant “Reggio”, copiii sunt implicati in cele mai diverse activitati, cum ar fi: desenul, sculptura, dansul, pictura, jocuri de constructie, jocuri de rol, modelaj, muzica, citit si scris. Acestea se desfasoara cu ajutorul unor materiale cat mai naturale, pe care copilul “sa le poata folosi ajutandu-se de toate simturile sale”, formandu-se “o adevarata legatura intre copil si materiale”, astfel incat copilul le va percepe ca “instrumente ale invatarii si descoperirii”.

Principiile care stau la baza acestei metode alternative de invatare atat in gradinite, cat si in scoli, sunt:

  • Modalitatea de invatare este aleasă de catre copil in functie de interese;
  • Interacțiunea cu cei din jur îi ajută pe copiii să se înțeleagă și să se faca înțeleși;
  • Sunt ascultati si încurajați sa formuleze propriile puncte de vedere si propriile intrebari;
  • Profesorul este vazut ca un partener al copilului in procesul de invatare;
  • Locul în care se desfășoară activitățile, spațiile comune sunt puternic valorizate;

Grupele/ clasele sunt pregatite sa gazduiască până la 10- 12 copii in care se incearca idei noi, se colaboreaza, se negociaza. Aici copiii se pot implica in diverse activitati.

Materialele sunt asezate la nivelul copiilor, fiind puse in cosuri pentru a fi vazute si folosite oricand. Ele sunt alese pentru a stimula descoperirea si invatarea, fiind preferate cele naturale. Printre ele se pot regasi: bucatele de scoarta de copac,frunze, pietricele, scoici, seminte, nuci, castane, ghinde, conuri de brad, crengute etc. Adesea se folosesc si materiale reutilizabile, ca de exemplu, bucati de material ramase dupa confectionarea unui articol vestimentar, betele de la inghetata pe bat, piese din ceramica ramase de la un mozaic, cutii de carton.

4. Programul Step-by-Step

Programul oferă o alternativă ce prevede individualizarea instruirii, dar şi activităţi ale intregii clase, activităţi de grup, activităţi desfăşurate pe centrele de activitate special amenajate, participarea familiei la procesul educativ. La prima vedere, aceste caracteristici coincid cu cele ale invăţămantului tradiţional, primar şi preşcolar. Diferenţa survine insă din felul in care este planificat, organizat şi desfăşurat intreg procesul educativ. Realizatorii programului sunt constituiţi intr-o echipă de educatori: două educatoarea/invăţătoarea, directorul unităţii, părinţi, voluntari.

Alternativa educaţională Step-by-Step promovează educaţia centrată pe copil, predarea orientată după nevoile şi interesele copilului, individualizarea pregătirii, invăţarea organizată in centre de activitate, implicarea familiei şi comunităţii in educaţia copiilor, respectarea şi aprecierea diversităţii umane, susţinerea incluziunii grupurilor defavorizate.

Echipa de educatori trebuie să le ofere copiilor materiale de invăţare suficiente şi atractive, incurajand jocul şi activitatea in centre, pentru care ei optează in mod liber. Centrele pot varia de la clasă la clasă, cele principale fiind: alfabetizare (citire-scriere), construcţii, matematică, artă, bucătărie, ştiinţă, joc de rol. Activitatea pe centre (sectoare) le permite copiilor să lucreze bazandu-se pe interesele şi abilităţile proprii, realizandu-se, astfel, individualiarea instruirii.

Copiilor trebuie să li se ofere ocazii de dezvoltare a aptitudinilor şi talentelor de care dau dovadă. Cel mai bun loc care le oferă acest lucru este mediul de invăţare natural. De aceea, clasa trebuie să semene cu un astfel de mediu.

Programul Step-by-Step aderă la o individualizare a procesului de predare, care respect eforturile şi capacităţile intelectuale ale fiecărui copil in efortul său de a-şi insuşi cunoştinţe.

Invăţătoarea are mai multe roluri in cadrul clasei Step-by-Step. Ea este cea care ia decizii, cea care facilitează invăţarea, cea care observă şi evaluează rezultatele invăţării, un model de urmat. Aceste roluri sunt asemeni responsabilităţilor, ele sunt o parte din obligaţiile invăţătoarei intr-o clasa axată pe dezvoltarea copilului. Ea trebuie să răspundă şi să satisfacă nevoile elevilor şi să promoveze dezvoltarea lor.

Programul Step-by-Step pentru preşcolari şi elevii din clasele primare promovează activ părinţii ca parteneri şi susţine organizarea Asociaţiilor de Părinţi. Scopul unei asociaţii de părinţi intr-o şcoală este de a asigura o legătură directă intre toţi părinţii şi intre părinţi şi şcoală. Aceşti adulţi işi asumă angajamentul de a oferi copiilor lor ce este cel mai bine. O asociaţie de părinţi este o modalitate acceptată de aceştia de a fi permanent implicaţi in viaţa şcolii ca voluntari.

Ce anume au in comun pedagogiile alternative?

  • Importanta mediului in care se invata- relatia dintre invatarea eficienta si bunastarea emotional este intretinuta prin atentia deosebita asupra esteticii mediului.
  • Metode educative orientate catre elev- abordarea vizeaza concentrarea asupra copilului si asupra a ceea ce il preocupa cu precadere, care sunt interesle, talentele si stilul de invatare.
  • Interesul si motivatia- ideea comuna pedagogiile alternative ca elevii invata cel mai bine cand sunt interesati si motivati pentru un anumit subiect.
  • Gama larga de resurse de invatare- care inlesnesc invatarea individuala dar si colaborarea.

Pedagogia alternativa cuprinde asadar, abordari educationale care sunt diferite de educatia traditional. Insa un astfel de mediu de invatare poate fi imprementat in linii mari si in gradinitele/scolile de stat sau cele private.

Surse bibliografice:

  • OMECTS nr. 5571 / 2011, actualizat, privind Regulamentul de organizare și  funcționare a învățământului preuniversitar altenativ;
  • Albulescu, Ion, Pedagogii alternative, Editura ALL, Bucuresti, 2014
  • Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
  • Berk,L.,Winsler, A.,Scaffolding children’s learning: Vygotsky and early childhood education, Washington,DC: National Association for the Education of Young Children,1995.
  • Catalano, Horaţiu (coord.), Dezvoltări teoretice şi instituţionale in alternativele educaţionale, Editura Nomina, Piteşti, 2011.
  • Montessori, Maria, Taina copilăriei, Tiparul universitar, Bucureşti.
  • Montessori, Maria, Copilul in familie, Editura Vremea, Bucuresti 2015
  • http://www.reggiochildren.it
  • http://www.educationscotland.gov.uk/earlyyears/images/reggioaug06_tcm4-393250.pdf

Un gând despre &8222;Pedagogiile alternative&8221;

  1. Aceasta femeie, Carmen, care stie atatea lucruri despre tipurile de educatie pentru copii, ne este alaturi de cand sunt puiutii nostri mici si ne ajuta sa incepem cu dreptul in viata explicandu-ne mereu si fiind mereu la dispozitia noastra cu argumente justificate vis a vis de metode de educatie. Gotta love her 😍

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.