Mereu am fost de părere că o persoana care nu se enervează pe copii înseamnă că petrece prea puțin timp pe zi cu ei. Cred că e inevitabil să nu te apuce furia atunci când cineva permanent te strigă, te atinge sau are nevoie constant de atenția ta. Spațiul tău personal deja nu mai e al tău, e al vostru, iar suprastimularea atinge cote maxime.
Am auzit de curând un lucru interesant despre furie, care trebuie să recunosc că mi-a schimbat puțin perspectiva asupra ei. Cu ocazia conferinței Copiii noștri. Părinții noștri. Noi, susținută la Cluj-Napoca de către Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Moldovan și Raluca Anton, am aflat că de cele mai multe ori, în spatele furiei se ascunde frica. Privind un pic lucrurile în retrospectivă, mi-am dat seamă că poate…
Furia simțită în primele luni după naștere de fapt ascundea în spate frica că asta va fi viața mea de acum înainte, că voi avea mereu dureri în timpul alăptatului, că nu voi mai reuși să dorm mai mult de două ore legate și că odihna va fi doar un vis frumos. Îmi voi petrece toată viața în pijamale, neștiind dacă e zi sau noapte.
Furia simțită în momentul în care m-am reîntors la job ascundea în spate frica de a fi văzută ca fiind incapabilă să mă ridic la nivelul așteptărilor după o pauză de aproape doi ani. Am avut multe de recuperat, mai ales că lucrez într-un domeniu care se află într-o continuă schimbare, fiind frustrant chiar și pentru cei care nu au timpul limitat (precum îl are un părinte) să fie la curent cu toate. Mai multe despre reîntoarcerea la serviciu din concediul de maternitate am scris în acest articol.
Furia simțită la ora somnului atunci când nicicum nu mai adoarme copilul, de fapt ascunde în spate frica că iar nu voi reuși să îmi termin treburile, iar lista de taskuri se va prelungi la nesfârșit. Nu voi apuca să adorm nici eu prea devreme, așa că ziua următoare voi fi și mai obosită, și asta va fi soarta mea până la pensie, să am cearcăne lungi și răbdare scurtă.
Furia care se năpustește asupra mea de fiecare dată când sunt suprastimulată și suprasolicitată ascunde în spate faptul că nu îmi voi mai aparține niciodată mie, voi fi mereu doar mama sau angajata cuiva, mereu la dispoziția cuiva, fără libertatea de a mai face ceva. Probabil nu e cea mai bună situație în care să fiu mindfull, dar mă simt captivă în acel moment și îmi apar tot felul de gânduri de prizonier privat de libertate.
Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc aici pentru a vă invita și pe voi să stați de vorbă cu furia voastră și să aflați ce povești ascunde ea în spate.
Lasă un răspuns