Fiecare generație de părinți are provocările ei, dar parcă niciodată n-a fost atât de ușor pentru un copil să își piardă încrederea în sine. Într-o lume obișnuită cu rezultate imediate, marea noastră misiune rămâne să îi învățăm pe cei mici că lucrurile valoroase se construiesc în timp.
O gândire de învingător nu se construiește peste noapte, dar odată adoptată, se păstrează pentru o viață întreagă. Ea se cultivă pas cu pas, prin fiecare mic obstacol, încercare și reușită pe care un copil le trăiește zi de zi, devenind acea fundație interioară care îi oferă curaj pe termen lung.
Tocmai de aceea, odată cu începerea școlii, cele mai mari îngrijorări ale mele n-au fost legate de litere sau cifre, ci de partea emoțională. Cu atât de multe situații noi zi de zi într-un mediu atât de stimulant, am realizat că adevărata provocare pentru Eduard este cum învață să treacă ușor peste micile înfrângeri, fie că vorbim de o notă mică sau de un moment în care lucrurile nu-i ies din prima, păstrându-și neclintită încrederea în el.
Căutând resurse potrivite pentru Eduard, dar la fel de valoroase pentru orice copil, am descoperit colecția de cărți și jurnale de la Copii Remarcabili. Ce mi-a plăcut mult la ele este că vin cu exemple foarte concrete și simple, exacte pe înțelesul celor mici. Răsfoindu-le împreună, am descoperit cum fiecare carte din pachet construiește un pilon esențial pentru încrederea copiilor.
Cartea secretă a învingătorilor
Această carte este o adevărată hartă pentru construirea rezilienței și a unei mentalități puternice la copii. Cei mici învață că greșelile nu sunt un capăt de drum, ci modul prin care învățăm cel mai repede, iar pentru fiecare greșeală există cel puțin o soluție. Tot aici descoperă fascinanta „putere a lui ÎNCĂ” — acel mic cuvânt care transformă un „nu pot” într-un simplu „nu pot încă”. Cartea le arată că copiii cu gândire de învingător au curajul să ceară ajutorul celor din jur și se concentrează pe găsirea de soluții în loc să lase problemele să îi împiedice. În plus, înțeleg că provocările sunt bune pentru că ne cresc, iar pentru a deveni bun la ceva e nevoie de timp: singurul lucru care contează cu adevărat este să fii persistent în fiecare zi.
Cele 4 mesaje secrete ale emoțiilor mele
La școală, tabloul de stări se schimbă de la o oră la alta: de la bucuria din pauză, la puțină teamă înainte de o ascultare sau frustrare când nu iese un desen. Cartea le arată copiilor că este absolut normal să treacă prin zeci de emoții diferite într-o singură zi. Dar cel mai frumos lucru pe care îl pot descoperi este că o emoție intensă durează, de fapt, doar câteva secunde — e ca un val care vine, își transmite mesajul și apoi se retrage. Când un copil înțelege că nicio stare grea nu ține la nesfârșit, îi este mult mai ușor să facă o pauză, să respire și să nu mai aibă reacții uriașe la lucruri mici (lucru la care, să fim sinceri, și noi adulții mai avem de lucrat uneori!).
Jurnalul zilnic pentru copii remarcabili
Dacă primele două cărți oferă conceptele, jurnalul este spațiul practic în care copiii își antrenează zi de zi aceste „superputeri”. Prin activități scurte, jocuri interactive și momente de reflecție, jurnalul îi ajută să se simtă bine în pielea lor, să-și descopere calitățile unice și să-și facă un plan atunci când vor să treacă peste un obstacol. Este instrumentul perfect prin care un copil își consolidează încrederea în forțele proprii și învață să fie autentic, transformând ideile frumoase din cărți în obiceiuri reale de zi cu zi.
A fost o bucurie să descoperim cum materialele de la Copii Remarcabili reușesc să transforme concepte complexe de psihologie și dezvoltare personală în instrumente atât de simple, tactile și prietenoase pentru copii. Pe lângă seria destinată școlarilor mici (6–10 ani) despre care v-am povestit, autorii au publicat și alte resurse valoroase, create special pentru fiecare etapă de creștere:
Seria „Ama și Zing” (3–7 ani) — O colecție dedicată celor mai mici exploratori, construită sub formă de povești viu ilustrate și aventuri audio. Prin intermediul celor două personaje simpatice, copiii fac primii pași în înțelegerea lumii înconjurătoare, învață să își cunoască primele emoții și își dezvoltă curiozitatea naturală într-un mod prietenos și jucăuș.
Seria „Charlie și Lilly” (6–10 ani) — Aici dezvoltarea personală îmbracă haina palpitantă a unui roman de mister și investigație. Copiii îi însoțesc pe detectivii Charlie și Lilly în căutarea „Cheilor Potențialului”, o aventură care le antrenează gândirea critică, le stimulează logica și îi învață cum să rezolve provocări complexe prin cooperare și perseverență.
Seria de Dezvoltare Personală pentru Adolescenți (11–15 ani) — O colecție adaptată limbajului și provocărilor din perioada pubertății. Titluri precum Level UP!, Cartea Secretă a Adolescenților Remarcabili sau 13 Secrete pentru o Carieră Remarcabilă devin ghiduri de navigare prin preadolescență, ajutându-i pe tineri să își construiască o identitate puternică, să facă față presiunii de grup și să își descopere pasiunile.
Urmărind toată această diversitate de materiale și modul în care sunt construite, am realizat cât de important este sprijinul pe care îl oferim celor mici la fiecare vârstă. Totuși, fiindcă trăim într-o lume în care succesul pare uneori atât de ușor de obținut la un singur click distanță, am simțit nevoia să merg puțin mai departe.
Am stat de vorbă cu autorii, Adina Ionela Pohonțu și Cozmin Alberto Pohonțu, pentru a afla cum au gândit aceste cărți, cum pot ele să pună bazele unor superputeri interioare la copii și cum îi putem ajuta pe cei mici să înțeleagă valoarea muncii din spate, a răbdării și a micilor pași făcuți zi de zi:
Iluzia succesului peste noapte
Trăim într-o lume în care copiii văd la tot pasul pe internet modele de «succes peste noapte», unde totul pare simplu, rapid și fără efort. Cum reușim să le explicăm pe limba lor că în spatele oricărui lucru bine făcut stau ore de exercițiu, muncă nevăzută și consecvență, fără să-i demotivăm?
Cred că primul lucru pe care îl putem face este să schimbăm felul în care le vorbim copiilor despre succes. Ei văd doar rezultatul final, însă ceea ce nu reușesc să vadă — mai ales în online — sunt toate încercările, greșelile și orele de practică din spate.
De aceea, merită să-i ajutăm să vadă procesul. Să le arătăm că nimeni nu începe de la nivelul de sus și să le amintim de propriile lor experiențe: „Îți amintești cât de greu ți-a fost prima dată pe bicicletă? Dar după ce ai exersat?”
Vrem ca cei mici să înțeleagă că pot progresa, însă fără presiunea de a „munci enorm”, ci cu mesajul simplu: „nu trebuie să fii bun din prima”. Trebuie să le dăm voie să fie începători și să devină mai buni pas cu pas.
Ori de câte ori văd un „succes imediat”, e important să le amintim procesul din spate. Dacă vedem un copil care câștigă un concurs, putem să ne imaginăm împreună sutele de ore de antrenament și weekendurile dedicate exersării. Altfel, copiii riscă să creadă că alții reușesc ușor, în timp ce lor nu le iese — când, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.
Normalizarea piedicilor și a greșelilor
În mediul online, eșecurile sunt rareori arătate sau asumate, iar copiii pot rămâne cu impresia că doar lor nu le iese din prima. Cum îi ajutăm să nu se lase dărâmați de primele piedici și să înțeleagă că greșelile nu sunt dovezi că «nu sunt buni», ci etape absolut firești în procesul de învățare?
Greșelile sunt parte din proces și e normal ca ele să apară. Iar cel mai important lucru pe care îl poate învăța un copil sau adolescent este să facă diferența dintre „Am greșit” și „Nu sunt bun la asta”. Pentru că o greșeală spune ceva despre o încercare, nu despre valoarea sau potențialul lui.
Iar apoi, un alt aspect important este ce se întâmplă după ce apare o greșeală, adică cum aleg ei să continue. Uneori, copiii preiau ideea că atunci când greșesc „nu sunt suficient de buni” sau „nu se pricep la un anumit lucru” și atunci când întâmpină o greșeală ajung să o ascundă sau să evite acele lucruri doar ca să nu aibă ocazia de a greși din nou.
Scopul e ca cei mici să vadă tot ce se întâmplă după o greșeală: refac ce am greșit, văd ce nu a funcționat prima dată și învăț ce nu știu sau schimb strategia dacă e nevoie. Și să înțeleagă că a greși nu este ceva specific celor care „nu sunt suficient de buni”. Este ceva ce li se întâmplă tuturor atunci când învață, încearcă sau fac ceva dificil.
În cărțile din colecția Copii Remarcabili am vrut să transmitem tocmai această idee: o greșeală nu este un verdict, ci o parte din proces. În loc ca un copil să rămână cu „Am greșit, deci nu sunt bun la asta”, vrem să îl ajutăm să ajungă la întrebarea „Am greșit. Ce pot învăța de aici și ce pot să fac mai bine în continuare?
Construirea răbdării și a rezilienței
Fiind obișnuiți cu gratificarea instantanee (un click, un videoclip scurt, un rezultat imediat), copiilor le este tot mai greu să aibă răbdare cu ei înșiși. Din experiența voastră și din ceea ce ați gândit în colecția Copii Remarcabili, care este cel mai eficient mod prin care un părinte poate antrena răbdarea și reziliența copilului zi de zi?
Copiii și adolescenții sunt puși mult mai des în situații care contribuie la ideea că rezultatele se obțin imediat. În realitate însă, cele mai multe lucruri pe care vrem să le facem sau să le obținem au nevoie de timp și efort susținut până să le atingem. Iar aceasta este și una dintre ideile principale pe care ne-am dorit să le includem în cărțile Copii Remarcabili, atât în cele de dezvoltare personală, cât și în seriile de povești și aventuri.
Ecranul și mediul online îi obișnuiesc pe copii cu rezultate imediate, însă lucrurile valoroase în viață cer timp și efort susținut. De aceea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca părinți este să nu le eliminăm fiecare moment de frustrare.
Instinctul ne împinge să intervenim rapid când îi vedem blocați, însă fix acele momente în care trebuie să aștepte sau să mai încerce o dată le construiesc răbdarea și reziliența. Asta nu înseamnă să-i lăsăm singuri cu starea lor grea, ci să fim alături fără a rezolva problema în locul lor. În loc de „Lasă că fac eu”, le putem spune: „Văd că e greu. Ce ai putea încerca acum?” sau „Vrei un mic indiciu?”.
Frustrarea nu trebuie să fie tratată ca ceva ce trebuie evitat. Din astfel de experiențe copilul poate învăța treptat că poate fi dezamăgit, nerăbdător sau frustrat și totuși poate să continue. Reziliența nu înseamnă să nu te frustrezi atunci când ceva este greu, ci să descoperi că poți trece prin acel moment fără să renunți imediat.
De aceea, cred că răbdarea și reziliența se construiesc mai ales în lucrurile mici de zi cu zi: într-un puzzle care nu iese din prima, într-un joc pe care îl pierde, într-un lucru pentru care trebuie să aștepte sau într-o problemă pentru care nu primește imediat soluția.
Nu putem scoate gratificarea instantanee din lumea în care cresc copiii noștri, dar putem crea suficiente situații sau contexte în care să descopere ceva la fel de important: „E greu acum, dar pot să continui și să văd ce pot să fac mai departe.”
Lasă un răspuns