,

Tricoul meu preferat din sarcină

Am căutat pe Pinterest tot felul de modalități de a surprinde progresul sarcinii pe săptămâni, unele faceau comparații cu fructe, altele erau simple sau cu plăcuțe care indicau numărul curent de săptămâni de sarcină.

Modelul ales de mine: un tricou cu calendar pe care am bifat săptămânile care treceau. Am preferat să aștept până aflu dacă este băiat sau fată ca să pot include asta în mesaj, dar și pentru că în primul trimestru sarcina nu era prea vizibilă și tricoul n-ar fi stat așa mulat.

Kick me baby

Dacă optați pentru un astfel de model pentru voi sau vreți să îl oferiți cadou unei prietene, țineți cont de următoarele aspecte:

  • print shopurile nu au tricouri speciale pentru gravide care se mulează pe burtă, așa că e mai bine să îl duceți voi. Eu l-am cumpărat de la H&M.
  • dacă vreți să treceți toate săptămânile 1-42 acestea vor fi mult mai mici și mai greu de citit odată ce le bifați/încercuiți sau vor ocupa prea mult spațiu și pe finalul sarcinii nu se vor vedea așa bine pentru că materialul se va mula sub burtă.
  • există markere speciale pentru textile care se imprimă în material dacă treceți cu fierul de călcat peste ele. Cu un marker simplu e posibil să se păteze tricoul la spălare.

Ultima poză în acest tricou am facut-o la 38 de săptămâni pentru ca s-a întâmplat să nasc fix în ziua în care aveam 39 de săpămâni de sarcină. Am marcat pe tricou numărul 39 cu o inimioară, pentru că atunci a fost momentul în care inima mea a început să bată în afara corpului meu <3

Sarcină frumoasă și naștere ușoară îți doresc,
Mădalina H.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: