De curând am vizitat Castelul Corvinilor, situat chiar în județul meu natal, Hunedoara. A trecut mult timp de când nu am mai ajuns la el, însă am rămas plăcut surprinsă de progresul renovărilor. Foarte puține secțiuni mai sunt încă în lucru, iar majoritatea încăperilor sunt deschise publicului.
Eduard a fost tare încântat, nicio scară nu a scăpat nenumărată, aș spune că a fost chiar mai agil decât noi prin turnurile înguste. Castelul este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din țară, fiind situat chiar și în top 10 destinații de basm din Europa.
Există și o aplicație mobilă gratuită pe post de ghid turistic virtual. Noi nu am apucat să ascultăm mare lucru, am petrecut totuși în jur de două ore prin castel, timp în care mai mult am coborât și am urcat scări. Accesul cu căruciorul este aproape imposibil, nu cred că am văzut pe nimeni să intre cu el, mai ales că direct de la intrare drumul e pietruit. Și cu marsupiu pare greu de parcurs, scările de fiind foarte abrupte și în unele porțiuni chiar modelul acela spiralat. Vă las niște poze ca să vă convingeți.



Vă recomand să ajungeți devreme la castel, de preferat la ora deschiderii, pentru că nu prea sunt locuri de parcare. Există o singură parcare cu plată, dar locurile din păcate sunt insuficiente, poate câteva zeci. Poliția rutieră dirijează mașinile pe străzile adiacente, însă e și ăsta un lucru de luat în considerare, pentru că știm că răbdarea celor mici este și ea mică.
Un alt motiv pentru care vizita cu copiii e o provocare – toaletele sunt situate la vreo 100m de castel, tot în zona aceea fiind și tarabele de unde puteți lua apă și mâncare. La finalul turului noi am luat prânzul la restaurantul Werk, situat la un minut de mers pe jos de castel. Dispune de o terasă mare cu un mic loc de joacă pentru copii, iar la intrare un superb mozaic.

La câteva minute cu mașina de la castel spre centru se află și Muzeul trenulețelor, noi nu am mai apucat să ajungem tura asta, dar îl punem pe listă. Voi l-ați vizitat?
Lasă un răspuns