,

Zâmbetul de după vaccin

De câte ori ați văzut o poză cu oameni fericiți după vaccinare? De cele mai multe ori se prezintă administrarea vaccinului sau efectele de scurtă durată în detrimentul beneficiului adus pe termen lung. Poza îi aparține lui Heather Hazzan, revista SELF, care în parteneriat cu Academia Americană de Pediatrie a pornit un demers prin care se dorește creșterea încrederii in eficiența vaccinurilor și evitarea dezinformării cu privire la acestea.

Am navigat cu greu pe siteul Ministerului Sănătății ca să caut schema de vaccinare actuală. Am ajuns pe un site adiacent in care se prezintă schema de vaccinare, cu multe prescurtări, îndrumări putine. Cum ar putea ajunge informații atât de importante, dar și greu de găsit, la cei care petrec mai mult timp pe rețelele de socializare, unde frica pentru vaccinare crește pe zi ce trece?

Trăim într-o societate setată pe repede-nainte, în care fiecare individ pare că se preocupă doar de binele personal, dar în care mai există și oameni frumoși care își dedică puținul lor timp liber pentru binele altora, trebuie doar să știi unde să îi cauți. Am găsit astfel de oameni în grupul Vaccinuri și Vaccinare – clarificări și sprijin pentru părinți, ai cărui administratori și moderatori s-au adaptat vremurilor actuale și au gasit o solutie rapidă prin care să transmită beneficiile vaccinării cât mai multor oameni.

Grupul are printre parteneri nenumărați medici și experți recunoscuți internațional, partener principal fiind Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicină a Familiei. Administratorii grupului sunt părinți, medici și farmaciști care își dedică timp voluntar pentru informarea, suportul și susținerea părinților în decizia de a vaccina. Din 2013 si pana in prezent grupul a adunat peste 80.000 membrii, insuficient ținând cont că în România se nasc aproape 200.000 de copii în fiecare an.

Ce informații găsim pe grup?

Pe langă topicurile abordate zilnic pe grup, care pot fi căutate cu un simplu search, in secțiunea files găsiți recomandări de vaccinare, documente despre ingredientele vaccinurilor, ordinea și intervalul de administare, reguli de transport și depozitare, contraindicații reale și false de vaccinare.

În fiecare duminică in cadrul evenimentului online Vaccinat – Dragoste, frică si vaccinuri se poate urmari cel mai bun documentar despre vaccinare din care veți întelege de ce sunt vaccinurile importante, cum se creează imunitatea împotriva bolilor prevenibile și de ce este mișcarea antivaccinare un pericol.

Mă bucur să le urmaresc activitatea și să observ că tot mai multa lume devine interesată de accest subiect destul de controversat in ultima vreme. De acum puteți susține grupul și proiectele lor îndrăznețe prin Patreon donand de la 2$ pe luna. Sumele colectate vor fi folosite pentru a asigura vaccinarea unor cazuri sociale identificate în grup sau în afara lui.


Urmărește indicațiile specialiștilor din grup, alege să fii informat și protejeaza-ti familia de cat mai multe pericole. Nu te costa nimic să intrii în acest grup, ba mai mult vei câștiga informații prețioase care să te ajute să previi bolile, în loc să le tratezi.

Sănătate și cât mai multe zâmbete îți doresc,

Mădălina H

2 răspunsuri la „Zâmbetul de după vaccin”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: