, ,

Sfaturi necerute, dar primite

Cu siguranță îți amintești cu drag de primele săptămâni de sarcină, atunci când te puteai bucura de ea alături de cei apropiați în micul vostru univers! Apoi a început să fie vizibilă și pentru restul lumii, care abia aștepta să vă bombardeze cu tot felul de sfaturi inutile și…necerute.

O să trec peste partea cu presupunerea sexului copilului după forma burții sau poftele avute în timpul sarcinii. Nu, nu o să fie băiat doar pentru că poftești la 4 dimineța castraveți murați cu înghețată de căpșuni!

Personal, am preferat să ascund cât mai mult posibil sarcina de ochii lumii, tocmai pentru a evita tot felul de discuții, superstiții sau întrebări legate de urmatorul copil. Da…am avut onoarea să primesc întrebarea Dar faci și o fetiță, nu? încă dinainte să nasc. Speram să mai am puțin răgaz pâna după naștere, dar a fost înlocuită cu întrebarea E primul copil? Lasă să vezi ce ușor o să fie la al doilea

Știu că nu sunt singura care a primit tot felul de sfaturi, așa că am întrebat mămicile ce sfaturi au primit ele în timpul sarcinii, dar și după. Le-am adunat pe cele mai amuzante. Enjoy!

Îmi pregăteam hainuțele pentru maternitate și le închideam capsele la body-uri. Văzând ce fac, mama sare ca arsă: să nu le mai inchizi, că o să aibă copilul probleme cu constipația!
Ei, acum știți cine e de vină dacă sunteți vreodată constipat, nicidecum deciziile voastre alimentare.

Îmi spunea bunica mea să nu ofer niciodată apă cuiva cât sunt gravidă… Cică nu e bine, că rămâne bebele fără lichid!
Atâta timp cât oferiți cuiva apă și nu lichid aminiotic, e în sigurantă bebele. Spre sfârșitul sarcinii lichidul se reface la fiecare 3 ore! Mai bine le oferiți o cafea cu lapte, dar stați, dacă o să rămână bebele fără lapte?!

Să nu mângâi animale că o să iasă copilul cu păr pe corp sau pe limbă.
Deloc surprinzător, copiii chiar au păr pe corp când se nasc. Pe limbă prea puțin probabil să aibă, cel puțin nu până atunci când cresc și ling orice, inclusiv covorul!

Să nu te tunzi că scurtezi viața copilului!
Eu aș zice să nu te tunzi nici după, așa, ca să aibă copilul de ce să te tragă.

Să nu atingi florile când ești însărcinată, că iese copilul cu pete(flori) pe corp!
Ești fericită că ai primit flori? Arunca-le! Nu risca să iasă copilul cu vreun tatuaj pe piele, nimic nu e mai neplacut decât un tatuaj cu un crin pe mâna stângă. Lasă-l să ia propriile decizii când va crește, poate alege un tatuaj cu caractere chinezesti(alea care crezi că se traduc prin Înțelepciune și de fapt înseamnă supă de legume…)

Să nu tai unghiile copilului până la 6 săptămâni că se face hoț! Trebuie să fie roase cu dinții…
Am o presimțire că mamele guvernanților au încălcat această regulă. Lăsând gluma la o parte, vă rog să folosiți o forfecută sau unghieră sterilă pentru această delicată operațiune, vă recomand chiar să încercați să taiați unghiile unei pisici pentru antrenament, asa…să vă obișnuiți din timp cu opunerea de rezistență.

Să nu doarmă tăticul 6 săptămâni în același pat cu mami, că îi scade lactația la mami.
Oxitocina, denumită și hormonul dragostei, este responsabilă de crearea unei legături magice între mama și copilul ei, contribuind chiar și la mentinerea lactației. Contactul fizic cu persoana iubită declanșează eliberarea hormonului o simplă îmbrățișare, sau chiar strângere de mână.
Nu uitați să dați noroc înainte să mergeți la somn, că mai mult oricum nu primiți în primele 6 săptămâni (indicația medicului, în realitate vor fi mai multe săpămâni).

Lasă copilul să plângă să facă plămâni! Dar dacă nu îl las să plângă nu o să aibă plămâni?!
Copiii nu plâng ca să ne santajeze, nu devin răsfătați dacă îi ținem în brațe și nu își dezvoltă plămânii prin plâns. Ba mai mult, s-a demonstrat că plânsul ignorat mult timp poate afecta în mod negativ creierul și chiar produce traumatisme neurologice.
Profitați de toate îmbrățișările și momentele în care sunteți centrul universului lor, căci vine prea repede ziua în care veți plânge voi după ele.


Mulțumesc mămicilor pentru sursa de inspirație și bunicilor pentru că nu se abțin să ne lumineze cu sfaturile lor.

PS: Nicio pisică nu a fost rănită in timpul redactării acestui text.

Mădălina H.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: