Ce ar fi fost dacă…?

De fiecare dată când citesc despre o naștere mi se repetă aceleași întrebări în minte. Ce ar fi fost dacă nașterea lui Eduard ar fi fost mai ușoară? Dacă ar fi dormit mai bine noaptea? Dar dacă renunțam la alaptat după primele săptămâni și nu mai treceam prin atatea chinuri? Aș fi fost o mamă mai bună, mai odihnita și răbdătoare? Am fi făcut mai multe activități împreună?

Timpul trece pe lângă noi și nu îmi va oferi vreodată răspunsul la întrebările mele. Deja a început creșa și eu încă mă gândesc la primele zile petrecute împreună, la cum îi urmăream fiecare respirație și mă stresam din orice lucru minor. Îmi imaginam că va fi foarte ușoară viata de mamă, ca un lucru natural care vine de la sine, așa părea să fie pentru cuplurile care râdeau fericite în timp ce se jucau cu copiii în parc. Am avut așteptări mari care mi-au fost rapid dărâmate. Nu mi-a zis nimeni de sentimentele de vinovăție pe care le voi avea în fiecare zi, că vor fi momente în care voi funcționa pe pilot automat și eu nu voi mai exista ca persoană ci doar ca mamă.

Ceea ce mă aduce mereu cu picioarele pe pământ este schimbarea de perspectivă și anume să privesc lucrurile prin ochii lui Eduard. Lui nu i-a păsat vreodată prin ce modalitate a venit pe lume, e un detaliu care nu a influențat cu nimic momentul în care ne-am văzut pentru prima dată. Nu a contat nici că a primit lapte praf sau că a fost alăptat exclusiv până la urmă, pentru el era important să simtă stomacelul plin și brațele mele calde care îl înconjurau cu iubire. O zi plină de activități sau doar una petrecută în parc e la fel de frumoasă pentru el atât timp cât o petrece alături de mine. Toată presiunea asta o pun doar eu asupra mea, el nu mi-a cerut niciodată să fiu mai mamă decât sunt. Așa că poate e timpul să încetez să mă mai întreb ce ar fi fost dacă și să mă bucur de micul meu ghemotoc care mă adoră chiar și atunci când mă pierd de mine.

Las aici și poza asta ca să îmi amintească cum mă privea ca pe cea mai importantă persoană din lume chiar dacă eu stăteam tot timpul în pijamale și renunțasem să mă mai privesc în oglindă. Pentru el am fost mereu mama care a trebuit să fiu. ❤️