Unul dintre cele mai fascinante procese, prin care trecem cu toții, este maturarea cerebrală. Acest parcurs, poate surprinzător, nu are loc doar la vârsta copilăriei, ci se întinde pe toată durata primelor două decade de viață. Putem spune așadar că după vârsta de 20 de ani creierul nostru se află într-o formă aparent definitivă.
Corpul uman și modul în care se dezvoltă el, de la o celulă, la oameni întregi, funcționali, cu mecanisme mai complexe decât ne dă voie imaginația să intuim, e o adevărată minune. Dezvoltarea creierului începe imediat după concepție și continuă până în copilăria timpurie. Adică noul om abia depășește stadiul de celulă și deja dă semne că vrea să gândească, să se miște, să existe de unul singur.
Creierul embrionului (embrion e termenul pe care îl primește bebele din burtică de la 2 la 8 săptămâni) se formează începând cu săptămâna a treia de gestație, când celula “mamă” (progenitoare) se divide în neuroni și celule gliale. Aceste tipuri de celule stau la baza sistemului nervos. Din săptămâna a 9-a creierașul micuților arată ca o structură mica și netedă.
Pe parcursul sarcinii aspectul creierului se va schimba, mergând treptat spre forma pe care o știm de la adult, cu pliuri (girusuri), șanțuri și structuri distincte. Schimbările mari, anatomice se reflectă intens și la nivel celular. Neuronii încep să producă substanțe (molecule chimice de semnalizare) diferite în funcție de zonele în care sunt localizați, care vor permite comunicarea între neuroni. Mai precis, celulele nervoase, nu pot transmite informații de la una la alta fără aceste substanțe. Se formează căi nervoase, un fel de autostrăzi care poartă informația prin creier și de la creier la restul corpului și invers. Apoi se va forma neocortexul (partea considerate cea mai nouă din creierul nostru). Această parte are multiple funcții precum: coordonarea vederii, auzului, raționament spatial, gândire conștientă și limbajul – capacitatea de a comunica.
Fundația unui creier funcțional se pun din viața intrauterină, așa cam ca la stadiu de casă la roșu sau poate la gri (expertiza mea în materie de construcții e foarte limitată). Totuși creierul continuă să se dezvolte după naștere, mai ales pe baza stimulilor exteriori pe care îi primește. Învață și se adaptează mediului, activităților, experiențelor copilașului.
În primii doi ani numărul de conexiuni (sinapse) care se formează între neuroni este gigantic. Acest fenomen este supra-numit ca “big-bang” sinaptic. După 2 ani numărul de sinapse începe să scadă. Din acel moment apare un fenomen nou, un fel de taiere a sinapselor (synaptic pruning), în încercarea (și reușita) creierului de a fi cât mai efficient. Renunță la legăturile de care nu are nevoie și le păstează doar pe cele mai utilizate. De aceea trebuie repetate frecvent informațiile, activitățile pe care dorim să le păstrăm în copilașii noștri, în așa fel încât creierul lor să înțeleagă că sunt pe lista celor care merită păstrate.
Expunerile la substanțe toxice, atât în timpul sarcinii, cât și după aceea afectează abilitatea creierului de a distinge sinapsele importante de cel la care poate renunța. De asemenea un nivel crescut de stress matern poate fi un factor de risc pentru a dezvolta probleme în dezvoltarea neurologică.
La vârstă preșcolară copilașii trec printr-o dezvoltare psihologică intensă, ei și implicit și creierașul lor, au o perioadă în care înfloresc, atât anatomic, cât și funcțional. Imediat după vârsta de 2 ani, putem observa modificări intense cognitive și comportamentale, practic, dacă ești atent, poți întrevedea trăsăturile clare ale adultului în devenire. Structurile cerebrale se conturează, își modifică forma, unele cresc în dimensiuni, iar altele scad. Spre exemplu, la 4 ani, anumite zone din cortex cresc foarte mult, iar altele scad considerabil, iar toate acestea se observă în viața de zi cu zi, în modul în care se comportă și achizițiile pe care le fac. Ne putem gândi la perioada preșcolară ca la una dominată de dinamism și robustețe a proceselor de dezvoltare, în care se pune emfază pe creștere, expansiune, care ulterior se vor cizela, finisa, odată cu maturizarea și experiența câștigată în timp.
Până la 6 ani, atât fetele cât și băieții ating aproximativ 95% din dimensiunea maximă a creierului lor. Între 5 și 11 ani se observă modificări mai ales la nivelul lobilor frontali și occipital. Pe toată perioada copilăriei și adolescenței substanța albă (formată din axonii neuronilor), crește ca volum, ceea ce arată creșterea conectivității și integrarea circuitelor neuronale disparate. Practic cu cât cresc, capătă experiență, se maturizează, cu atât ariile creierului devin din ce în ce mai conectate între ele.
Maturizarea creierului adolescentului este influențată de factori ereditari, de mediu, leziuni cerebrale perinatale, statusul nutrițional, tiparul de somn și de hormonii sexuali (estrogen, progesteron și testosteron), care joacă un rol foarte important în mielinizare. De asemenea, predomină anumiți neurotransmițători (glutamatergici), ceea ce ar putea determina comportamentul tipic adolescentin, imatur și impulsiv. Plasticitatea sinaptică și eliberarea neurotransmițătorilor poate fi influențată de neurotoxine și droguri, inclusiv țigări, cofeină și alcool. Iar ținând cont că vorbim de adolescenți, acestea se află frecvent pe lista zilnică de consum.
Un aspect care trebuie subliniat legat de creierul ”adolescentin” este reprezentat de schimbările semnificative care au loc la nivelul sistemului limbic, ceea ce impactează auto-controlul, emoțiile, capacitatea de a lua decizii și comportamentele riscante. De asemenea apare o creștere bruscă a sintezei de mielină la nivelul lobului frontal, implicată în procesele cognitive din această perioadă. Dezvoltarea și maturizarea cortexului prefrontal are loc în principal în timpul adolescenței și este finalizată până la 25 de ani. Acest aspect este extrem de important, întrucât această parte din creier determină îndeplinirea funcțiilor executive (comportamente complexe).
Modul în care se transformă creierul până la maturitate este extraordinar. Procesele prin care acesta trece ar putea fi încadrate la minuni dacă nu ar fi cercetări serioase care să explice pas cu pas ce se întâmplă. Pe măsură ce înțelegem etapă cu etapă schimbările prin care trece sistemul nervos și implicit, copilul din fața noastră, putem empatiza, putem sprijini, putem ajuta și în unele contexte, putem ierta comportamentele, limitele și întreg procesul de învățare.
Articolul a fost realizat de către Dr. Maria Lupu, neurolog pediatru și mama unui minunat băiețel. O puteți urmări pe blog și pe contul de Instagram Neuro Ped, unde postează foarte multe informații utile și pe înțelesul părinților despre dezvoltarea copiilor din punct de vedere neurologic.
Descarcă GRATUIT Ghidul părintelui informat pentru a citi cele mai importante informații pe care un părinte din România trebuie să le cunoască.
Lasă un răspuns