Am trecut și în acest an peste celebra întrebare – și tu mergi acasă de sărbători? Ei bine, de sărbători nu toate drumurile duc acasă. E o întrebare banală pentru cei care mai au părinți pe care să îi viziteze, dar pentru toți ceilalți e doar o perioadă dureroasă.
Fac parte din grupul adulților care sunt doar adulți, nu mai pot fi numiți și copii. Nu ne mai întreabă nimeni cu ce să ne aștepte pe masa de Crăciun sau când mergem ca să ne cuibărim sub plapumă și să ne uităm la filme, uitând o vreme de responsabilități.
Ca în fiecare an din ultimii opt, încerc să îmi fac de lucru de sărbători și să plec în vacanță, undeva departe. Constat cu nostalgie că toată magia și caldura pe care o simțeam în preajma sărbătorilor a fost de fapt dragostea mamei pentru mine. Așa că împodobesc bradul cu decorațiunile ei preferate, în speranța ca măcar bradul să arate la fel, dacă sărbătorile nu mai sunt la fel.
Tot ce îmi doresc esta ca Edi să nu afle decât la bătrânețe cum e Crăciunul fără mine, iar până atunci să facem îngerași în zăpadă, ca să afle și ei că se apropie sărbătorile.
Lasă un răspuns