,

Nu privi înapoi – joc de societate cooperativ

O lecție de viață transformată în joc de societate cooperativ. Lumea Lui Fram ne învață încă o dată că alături de prietenii noștri putem trece peste orice obstacol. Jocul nu are un câștigător unic, întreaga gașcă de prieteni trebuie să treacă prin junglă și să ajungă în siguranță în port pentru a scăpa de tirania dresorului de circ. Personajele sunt alături de Fram și în cărțile din seria Educațional pe care v-o recomand cu drag.

Jocul m-a surprins încă de când am deschis pachetul – ilustrațiile sunt la fel de jucăușe și viu colorate la fel ca și în cărți. Planșa este sub forma de puzzle, iar jucătorii trebuie asamblati pentru ca vin sub forma de bănuți transparenți pe care trebuie lipite chipurile personajelor din Lumea lui Fram, un prilej bun de a le repeta cu cei mici: ariciul Arpi, țestosul Ulmo, rinocerița Rina, jderița Hopi și papagalul Poli.

Jucătorii sunt încurajați să se ajute reciproc pentru a avansa cât mai repede către plaja. Cărțile verzi îi salvează din tot felul de situații, iar cărțile roșii îi trimit câțiva pași înapoi cu riscul de a fi prinși de către dresorul furios. Dacă un participant la joc este prins, toți trebuie să se întoarcă la start și jocul se reia.

Varsta recomandata este de minim 4 ani, iar numărul de jucători variază de la 2 la maxim 6. În instrucțiuni sunt prezevute și câteva recomandari dacă doriți să meargă mai rapid sau mai lent jocul, în funcție de numărul sau răbdarea participanților.

Am profitat de somnul de prânz al lui Eduard pentru a testa jocul. Eu am fost Hopi, iar Radu a fost Fram(cineva trebuie să fie mereu în rolul lui Fram pentru a se ocupa și de înaintarea dresorului de circ). Cum nu sunt de fel norocoasă la zaruri, am fost constant la limită să fiu prinsă de către dresor, noroc că mă salva Radu de fiecare dată. A fost primul joc de societate la care nu am fost în competiție unul cu celalalt și am colaborat ca să îl câștigăm, așa cum trebuie să fie în viața de cuplu. După multe peripeții am ajuns amândoi pe plaja în siguranță, lăsând dresorul furios în urma noastră.

Jocul s-a dovedit a fi o lecție importantă despre cooperare și munca în echipă, atât pentru copii cât si pentru adulți.

Până ajungem pe plaja reală ca să evadam din jungla urbană evadam din realitate alături de Fram și prietenii lui.

Jocul este disponibil pe lumealuifram.ro alături de multe alte cărți pline de informații prețioase atât pentru părinți cât și pentru copii.


Dacă ești curios cum a prins viață întregul proiect te invit să citești pe blog interviul cu Ciprian Beldean, cel care l-a readus pe Fram în atenția noastră.

Tu când te-ai jucat ultima dată un joc de societate cu cei dragi?

2 răspunsuri la „Nu privi înapoi – joc de societate cooperativ”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: