Indiferent de ocazia specială, mamele nu au nevoie de tigăi, aspiratoare sau alte produse pentru casă. Da, mama e sufletul casei, dar cadourile trebuie să reflecte ceea ce reprezintă mama pentru membrii familiei, nu ceea ce face zi de zi pentru ei.
Așa că am pregătit o listă de cadouri DOAR pentru mame, care să le ofere momente de relaxare și de regăsire.
1. Masaj sau câteva ore la SPA singură!
Încep cu cel mai important cadou, de preferat să fie oferit cât mai des, chiar și fără vreo ocazie specială. Mamele merită din plin momente de evadare și relaxare, momente în care corpul lor să le aparțină. Fie că vorbim despre un voucher la masaj sau de câteva ore petrecute la piscină și saună, acestea fac parte din nevoia umană de deconectare, de care nicio mamă nu ar trebui să fie privată.
În plus, știm deja că mamele prioritizează orice altceva înaintea nevoilor lor, însă dacă au în mână un voucher cu un termen limitat de valabilitate, cu siguranță își vor face timp pentru o programare.
2. Voucher pentru cosmetice sau tratamente
Am scris special voucher. De ce? Pentru că e greu să presupui de ce tratament are nevoie tenul fără să fii medic dermatolog. Iar când vine vorba despre cosmetice, alegerile sunt mult prea personale pentru a fi discutate. Degeaba alegem ceva frumos ambalat, dacă are un miros mult prea puternic. Sau poate există alergii la anumite componente. Așa că alegerea sigură este și în acest caz un voucher.
3. O sesiune de shopping
Din nou, mă refer la a face cadou un voucher. Se pot cumpăra fie la anumite magazine online fie direct de la recepția mall-urilor, fiind valabile pentru orice magazin. Știm că mamele schimbă în fiecare sezon hainele copiilor, însă la cumpărături de haine pentru ele nu prea ajung.
Evitați să faceți presupuneri despre culori, modele și mai ales mărimi de haine. Pe lângă faptul că stilul vestimentar al fiecăruia este personal, veți constata cu uimire că aceeași mărime de haine la magazine diferite are dimensiuni diferite.
4. O ședință foto
Da, o ședință foto doar pentru mamă, în care să nu îi fie acoperită fața de vreo mânuță agitată. O ședință foto care să îi aducă aminte peste ani de femeia care a fost, nu doar de perioada de mămicie. În plus ședința reprezintă un prilej de a se machia și coafa pentru ocazie.
5. Cărți, ciocolată și flori
Doar nu credeați că nu o să scriu nimic despre cartea mea, cel mai emoționant cadou pentru o mamă. Fie că așteaptă cu nerăbdare momentul nașterii sau a trecut deja prin cea mai marcantă experiență din viața de mamă, versurile poemului Cântecul din inima ta cu siguranță îi vor ajunge la o inimă.
Avem experiențe diferite, însă un singur lucru avem în comun, perspectiva copilului asupra sarcinii și nașterii, căci doar el a ascultat vreodată cum bate inima noastră din interior. Cu gândul la toate mamele care au fost, sunt și vor mai fi, am adunat în Colecția Dragă Mamă o serie de poezii ilustrate, ca niște scrisori în versuri, relatate însă din perspectiva copilului. Motivul pentru care am ales această abordare este unul simplu, mamele au nevoie să vadă prin ochii copiilor lor cât de minunate și de iubite sunt.
Cartea se găsește pe EMAG și în librăria Bookstory (atât fizic cât și online), dar și în pachete speciale pe ChicBijoux.ro și AlteFlori.ro.
Indiferent de cadoul ales, nu uitați că MAMA este cel mai frumos cadou pe care îl poate primi o familie. Cadoul care nu încetează niciodată să ofere.
Surse poze: Freepik.com
Lasă un răspuns